Julianne Moore joaca intr-o fabula mistica din copilarie

Regizorul american Todd Haynes se intoarce la Cannes cu Wonderstruck, povestea sa magica adaptata dintr-o carte pentru tineri. Dar nu reuseste sa arunce vraja lui Nicholas Barber.

Adaptarea vaga spirituala YA a lui Todd Haynes, Wonderstruck, este atat de impecabil conceputa incat poti aproape sa o ierti pentru ca este atat de plictisitoare. Conceput pentru a fi inspirat si educativ, este genul de drama de bun gust pe care adultii cred ca ar trebui sa le placa copiilor. Dar adultii vor aprecia designul sau de productie de prim rang si echilibrul structural, in timp ce telespectatorii mai tineri se vor intreba, in mod justificat, de ce nu se intampla nimic mare. Wonderstruck se bazeaza foarte mult pe eroarea filmului, popularizata de Crash-ul lui Paul Haggis din 2004, ca cateva anecdote anticlimactice vor parea profunde daca le legati intre ele.

Totusi, designul si structura mentionate anterior sunt impresionante.

Array

Bazat pe un roman ilustrat de Brian Selznick, Wonderstruck impleteste doua fire de complot, unul stabilit in 1977 si unul in 1927, dar ambele avand un copil surd intr-o cautare capricioasa din New York. In scenele din 1977, copilul este Ben, in varsta de 12 ani (Oakes Fegley, din Dragonul lui Pete), un baiat din Minnesota, care nu si-a intalnit niciodata tatal si a carui mama trista (Michelle Williams intr-un cameo) a fost ucisa in un accident de masina. (Teoretic, este posibil ca Williams sa interpreteze intr-o buna zi un personaj care duce o viata fericita, dar astazi nu este ziua aceea.)

Hotarat sa descopere identitatea tatalui sau, Ben ii cere matusii sale sa-i spuna. Nu, doar glumesc. Ceea ce face de fapt, desigur, este sa scotoceasca prin lucrurile raposatei sale mame pana cand gaseste un vechi hardback despre „dulapurile minunilor”.

Marcajul din interior, care provine dintr-o librarie second-hand din New York, are un mesaj adresat mamei sale mazgalit – genul de indiciu tachinator care apare in fictiune mult mai mult decat in viata reala. Dar chiar cand Ben suna la librarie, linia telefonica este lovita de fulgere – minuni, daca vreti – si se pare ca filmul va deveni un blockbuster despre un super-erou numit Phone-Boy. Niciun astfel de noroc. De fapt, urechile lui Ben sunt deteriorate de socul electric, dar asta nu-l impiedica sa se strecoare departe de spital si intr-un autobuz spre New York.

O odisee similara este intreprinsa de o fata, Rose (Millicent Simmons, o descoperire cu ochi stralucitori), cu 50 de ani mai devreme. Este surda de la nastere, iar Haynes isi pune in scena aventurile ca un film mut alb-negru, fara dialog deloc, desi cu o multime de muzica a lui Carter Burwell. Rose adora ea insasi filmele mute, in special cele cu Lillian Mayhew (Julianne Moore), asa ca este un moment agitat cand vede un banner in fata unui cinematograf care anunta ca va prezenta in curand filme sonore. Ideea ca venirea talkie-urilor trebuie sa fi fost o tragedie pentru unii surzi este una fascinanta, dar Wonderstruck nu se opreste asupra ei. Pur si simplu este folosit ca pretext pentru ca Rose sa plece in propria calatorie la New York, unde Lillian urmeaza sa cante pe Broadway.

Haynes este un maestru al detaliilor perioadei, asa cum a demonstrat in Far from Heaven and Carol, care a avut premiera la Cannes in urma cu doi ani. Iar recreerile sale detaliate, expansive, nu una, ci doua epoci din New York sunt extraordinare. In 1977, in special, pare atat de autentic in imbracamintea, agitatia si strazile imprastiate de gunoaie, incat Haynes ar fi putut avea acces la o masina a timpului. Atentie, este putin probabil ca adevaratul New York sa fi fost la fel de prietenos ca Ben si Rose. La fel de tari ca o papusa de inghetata, Wonderstruck are doi fugari cu deficiente de auz care ratacesc in Marele Mar si nu sufera nimic mai rau decat buzunarele intre ei. Si chiar si atunci buzunarul este suficient de generos pentru a fura banii si a lasa portofelul.

Cu toate acestea, centrul cu adevarat lipicios al filmului nu este dezvaluit pana cand cei doi eroi ai sai viziteaza Muzeul American de Istorie Naturala al orasului in acelasi punct al calatoriilor lor respective. Este interesant de vazut cum s-a schimbat muzeul in jumatatea secolului care a urmat – iesesc vitrinele, intra iluminarea plina de spirit – dar Wonderstruck se minuna de exponate atat de mult timp incat parcelele paralele se opresc. Nu repornesc niciodata. In loc sa ne prinda cu intrebarea cine este tatal lui Ben si ce legatura are el cu Rose, filmul devine o prelegere intitulata „Lucruri retro despre care tinerii ar trebui sa invete”, subiectele sale principale fiind muzeele, cinematograful mut, al doilea carti de mana si modele de carton. Intr-adevar, nu se asteapta ca tinerii sa invete despre aceste lucruri. Se asteapta sa fie uimiti de maretia lor transcendenta,

Poate ca unii telespectatori vor fi transportati cu atentie. Selznick a scris si a desenat The Invention of Hugo Cabret, care a devenit lectia de istorie a lui Martin Scorsese, Hugo, si daca ai fi vrajit de asta, atunci Wonderstruck ar putea sa-si faca magia asupra ta. S-ar putea sa atraga si fanii Extremely Loud and Incredibly Close, care au trimis un alt copil intr-o vanatoare de comori ciudata, plina de coincidenta. Dar alti spectatori vor simti ca Wonderstruck este mai twee si mai putin emotionant decat se intentioneaza sa fie. Cabinetul de minuni al lui Haynes este sculptat, incrustat si lacuit, dar are putin pretios in interior.

★★ ☆☆☆

Daca doriti sa comentati aceasta poveste sau orice altceva pe care l-ati vazut pe BBC Culture, accesati pagina noastra de Facebook sau trimiteti-ne un mesaj pe Twitter .

Si daca ti-a placut aceasta poveste, inscrie-te la buletinul informativ saptamanal bbc.com , numit „Daca ai citit doar 6 lucruri in aceasta saptamana”. O selectie selectata de povesti de la BBC Future, Earth, Culture, Capital, Travel si Auto, livrate in casuta de e-mail in fiecare vineri.