Categorii
Uncategorized

100 de ani din acordul Sykes-Picot: radacina conflictului din Orientul Mijlociu – Primul razboi mondial

Acordul: la 8 mai 1916, Mark Sykes si Francois Picot au desenat harta pe care au sigilat impartirea Levantului intr-o „zona albastra” franceza A, o „zona rosie” britanica B si o Palestina administrata la nivel international. flightmatrix.com La 16 mai 1916, reprezentantii guvernelor lor au semnat. hongostibetanos.com Imagine: Royal Geographical Society

Cu cateva lovituri de stilou, britanicii si francezii au distrus mecanismele otomane de gestionare a conflictelor in Orientul Mijlociu acum o suta de ani. Si astfel a pus bazele multor conflicte care inca preocupa regiunea si lumea de astazi.

Primului ministru britanic Herbert Henry Asquith i-a placut linia pe care tanarul Mark Sykes tocmai o trasase pe harta Orientului Mijlociu in dimineata zilei de 16 decembrie 1915. La urma urmei, Marea Britanie are nevoie de o intelegere cu Franta si ar putea arata astfel. Arthur James Balfour, secretarul de marina, intrebase ce anume Sykes avea sa dea francezilor. Apoi si-a tras degetul aratator peste harta care statea intinsa pe masa in fata lor si a spus: „Adica ar trebui sa trasam linia de la„ e ”din Acre pana la ultimul„ k ”din Kirkuk. ” Deci de la coasta mediteraneana pana la granita de est a Mesopotamiei.

In acea dimineata, Asquith a convocat trei membri ai cabinetului si tanarul Sykes, care fusese deputat conservator in Camera Comunelor din 1911 si s-a ridicat rapid pentru a deveni cel mai influent consilier din Orientul Mijlociu al guvernului Majestatii Sale, la 10 Downing Street. Sykes a fost cel mai tanar membru al grupului de lucru pe care Asquith il infiintase la 8 aprilie 1915, pentru a stabili scenarii pentru perioada de dupa caderea Imperiului Otoman si pentru a determina ce provincii ar trebui incorporate in Marea Britanie. In grupul de lucru numit dupa presedintele sau, Sir Maurice de Bunsen, Sykes a fost cel mai activ membru.

„Arabii de acolo vor intra sub controlul nostru”

In acea dimineata de decembrie, Sykes trebuia sa prezinte primului ministru, ministrului Marinei Balfour, ministrului de razboi Lord Kitchener si ministrului munitiilor David Lloyd George cum isi putea imagina un acord cu Franta dupa caderea Imperiului Otoman.



  • vremea botosani
  • dictionar german roman
  • mahjong gratis
  • nextgen
  • pi
  • radio impuls
  • xerox
  • cheile nerei
  • sandwich
  • bratara barbati
  • prosport
  • zoom download
  • airpods
  • oammr
  • admiral
  • prima zi de scoala
  • credit nevoi personale
  • pastele
  • toyota celica
  • bucatarii





„Zona albastra” la nord de linie ar trebui sa mearga catre francezi, „zona rosie” la sud de aceasta pana la Marea Britanie. „Arabii de acolo”, a spus Kitchener, aratand spre „zona rosie”, „vor intra apoi sub controlul nostru”.

Acum nimic nu statea in calea unui acord cu Franta. Diplomatul francez Francois George-Picot, care fusese anterior consul general la Beirut, negociaza in ambasada franceza la Londra din 23 noiembrie 1915. Numai cu secretarul de stat in biroul de externe, Sir Arthur Nicholson, apoi Sykes a preluat conducerea. Pana la 3 ianuarie 1916, el a fost de acord cu Picot cu privire la impartirea prada otomana cu Franta si astfel la granitele statelor din Levant, care au existat pana in prezent. Pe 16 mai, secretarul britanic de externe Edward Gray si ambasadorul francez la Londra, Paul Cambon, au semnat acordul care va modela si influenta istoria Orientului Mijlociu ca nimeni altul in epoca moderna.

Orientul Apropiat si Mijlociu, asa cum il cunoastem astazi, este rezultatul deciziilor luate de puterile coloniale in timpul primului razboi mondial si in anii urmatori. Infrangerea si caderea Imperiului Otoman a fost un cutremur care a distrus complet vechea ordine. Mai multe acorduri intre 1915 si 1922, dintre care cel mai important a fost Acordul Sykes-Picot, au fost destinate sa creeze o noua ordine in acest vid. In suma lor, totusi, erau o „pace pentru a pune capat oricarei paci”, era titlul lucrarii standard a istoricului american David Fromkin la acea vreme. Inainte de primul razboi mondial, lumea araba era „somnoroasa”, scrie Fromkin in epilogul la noua editie din 2009. Cu aceasta noua ordine, insa, a devenit „turbulenta”, cu „dezordine in crestere”,